Adenomul de prostată/Prostata mărită – Ce este si care sunt simptomele sale? Modalități de tratament

Adenomul de prostată, cunoscut și sub denumirea de hiperplazia benignă de prostată (HPB), este o afecțiune medicală frecvent întâlnită la pacienții de sex masculin, în special pe măsură ce înaintează în vârstă. Această condiție implică creșterea benignă (non-canceroasă) în dimensiune a prostatei, ce cauzează diverse simptome și complicații la nivelul urinării și pentru sănătatea generală a pacienților.
Ce este prostata?
Prostata este o glanda intalnita doar la barbat, situata sub vezica urinara cu dimensiuni de cca 3/3 cm. Ea este strabatuta de uretra (canalul urinar care face legatura intre vezica urinara si exterior) si produce lichidul seminal (cu rol in hranirea spermatozoizilor) intervenind si in ejaculare. Aceasta glanda poate fi impartita in 3 zone – una centrala (situata in jurul uretrei), una periferica si una tranzitionala (intre cele doua).
Tipuri de afecțiuni ale prostatei
Exista 3 afectiuni posibile ale prostatei:
- Infectia (prostatita),
- Hipertrofierea (marirea de volum) zonelor centrala si tranzitionala (adenomul de prostata),
- Cancerul de prostata (dezvoltat din zona periferica).
Ce este adenomul de prostată (prostata mărită)?
Adenomul de prostata (sau hipertrofia benigna de prostata – HPB) reprezinta o afectiune benigna si consta in marirea de volum a zonei prostatei situata spre interiorul uretrei. Cel mai frecvent apare dupa varsta de 50 ani si se datoreaza modificarilor hormonale care apar cu varsta. Boala se dezvolta mai repede la pacientii care au avut infectii ale prostatei (prostatite) in tinerete sau modificarea echilibrului hormonal odata cu inaintarea in varsta pare sa aiba un rol important.
Pentru majoritatea barbatilor, aceste drumuri neplacute la baie sunt primele semne pentru o prostata marita.
Aceasta AFECTIUNE poate fi regasita sub urmatoarele denumiri: adenom de prostata, prostata marita, hiperplazia benigna de prostata (HBP).
Aproximativ 40% dintre barbatii cu varsta de peste 50 de ani sufera de HBP, iar acest procent ajunge la 75% pentru barbatii de peste 70 de ani. Teoretic, daca toti barbatii ar trai pana la varsta de 90 de ani, procentul s-ar apropia de 100%.
Barbatii diagnosticati cu adenom de prostata NU au un risc mai mare de dezvoltare al cancerului de prostata decat barbatii care nu sufera de HBP, insa cele doua patologii pot coexista.
Cauzele apariției adenomului de prostată
Nu sunt cunoscute cu exactitate cauzele apariției adenomului de prostată, dar există unii factori care pot contribui la dezvoltarea acestei afecțiuni:
- Înaintarea în vârstă – pe măsură ce pacienții înaintează în vârstă, se va observa o creștere naturală a dimensiunii prostatei;
- Modificări la nivel hormonal – creșterea nivelului de dihidrotestosteron (DHT), hormon implicat în creșterea țesutului prostatic, este asociată cu dezvoltarea adenomului de prostată;
- Istoricul familial – pacienții cu un istoric familial de adenom de prostată sunt mai predispuși în a dezvolta această afecțiune;
- Stilul de viață – un stil de viață sedentar, fără suficientă activitate fizică, poate contribui la dezvoltarea adenomului de prostată.
De asemenea, afecțiunea poate apărea și în cazul pacienților care au o activitate sexuală redusă.
Cum diagnosticăm adenom de prostată?
De cele mai multe ori, simptomele descrise mai sus determina persoana care sufera, sa apeleze la serviciile unui medic urolog, insa in unele cazuri, diagnosticul pentru adenomul de prostata este pus in urma unei examinari de rutina.
Screening
Barbatii peste 50 ani necesita un control urologic de rutina. De regula, se efectueza un examen clinic (tuseu rectal), ecografie, teste de sange si de urina. Testele de sange cuprind un marker tumoral numit PSA (Antigen Specific Prostatic) foarte util pentru un eventual diagnostic al cancerului de prostata si probe pentru aprecierea functiei renale (uree, creatinina).
Tuseul rectal
Medicul te roaga sa te intinzi pe masa de examinare cu fata in sus si cu genunchii ridicati la piept si introduce un deget in rect pentru a palpa si masura prostata. Aceasta metoda este indispensabila pentru orientarea diagnosticului.
Ecografie abdominala
Ecografia abdominala se face inainte si dupa urinare si permite urologului sa masoare prostata, sa vada existenta nodulilor din prostata si cantitatea de urina ramasa in vezica.
PSA (prostate specific antigen)
Este o analiza de sange a carui rezultat este modificat in cazul adenomului de prostata, dar nu numai. PSA este o proteina care se leaga de celulele din prostata, fiind astfel specifica pentru acest organ. Medicul urolog iti va explica in ce context se va recolta PSA-ul si tot el va interpreta rezulatele si va hotara demersurile ulterioare.
Uretrocistoscopia
Sub anestezie locala, urologul introduce pe uretra un instrument subtire care are o camera video in varf. Aceasta procedura permite vizualizarea uretrei pe intreaga ei lungime (pentru a putea exclude o strictura uretrala care ar putea provoca simptomele), a prostatei si a vezicii urinare.
Este recomandată o programare la medicul specialist urolog pentru o evaluare medicală completă și stabilirea unui eventual diagnostic.
Simptomele adenomului de prostată (prostatei mărite)
Simptomele sunt de 2 feluri:
- Obstructive – prostata marita duce la o compresie a uretrei rezultand: jet urinar slab, golirea incompletea a vezicii urinare, urinare cu efort (disurie). Alte simptome obstructive includ senzația incompletă de urinare, mersul la toaletă de două ori într-un interval de 2 ore, scurgerea de urină după urinare sau incapacitatea de a urina.
- Iritative – numar crescut de urinari mai ales noaptea (polakiurie), nevoia urgenta de a merge la toaleta (imperiozitate mictionala).
Adenomul de prostată nu provoacă simptome în cazul unor pacienți, iar mărimea prostatei nu este întotdeauna un indicator precis al gravității simptomelor.
Chestionar simptome prostata
Poti stabili severitatea simptomelor, daca ai probleme la urinare folosind un chestionar simplu de pe acest site compus din 7 intrebari.
Acest chestionar poate fi un instrument util în autoevaluarea simptomelor și poate oferi o primă evaluare a posibilelor probleme la nivelul prostatei.
Tratament pentru adenomul de prostată/prostata mărită
Ca optiuni de tratament prostata marita, exista tratamentul medicamentos si tratamentul chirurgical.
Tratamentul medicamentos pentru adenomul de prostata, nu este unul care vindeca boala. Mai degraba are ca scop ameliorarea simptomelor si incetinirea sau chiar oprirea progresiei bolii, insa acest lucru nu poate fi intotdeauna realizat. De aceea, medicul urolog te va chema regulat la consultatii si va determina la ce interval de timp va trebui sa repeti recoltarea de PSA.
Interventia chirurgicala este cea mai eficienta forma de tratament pentru prostata marita si cea mai sigura metoda de a elimina simptomele neplacute cauzate de aparitia adenomului de prostata.
Riscurile si complicatiile aferente fiecarei interventii chirurgicale trebuie sa-ti fie prezentate de catre medicul urolog in cadrul unei consultatii pentru ca tu sa poti face o alegere informata. Toate interventiile descrise mai jos se desfoara sub anestezie (rahianestezie sau anestezie generala). Pentru primele 6 variante de tratament prostata marita se foloseste abordarea fara incizie si instrumentele se introduc pe uretra (endoscopic).
Rezolvarea chirurgicala a adenomului de prostata nu implica inlaturarea in intregime a prostatei si NU anuleaza riscul de a dezvolta cancer de prostata.
Rezectia transuretrala a prostatei (TURP)
Este standardul de aur in tratamentul HBP, indiferent de dimensiunea adenomului de prostata.
Chirurgul introduce prin uretra un aparat numit rezectoscop in varful caruia sunt montate o sursa de lumina, o camera video si o ansa electrica ce poate taia tesutul prostatic si coagula vasele de sange.
Scopul este indepartarea in totalitate a tesutului prostatic, lasand pe loc doar capsula prostatei. Fragmentele obtinute sunt trimise la examen histopatologic pentru a exclude existenta unor transformari maligne. La sfarsitul interventiei, pacientului i se monteaza o sonda urinara.
Durata internarii este de 2 – 4 zile, iar sonda urinara va fi suprimata in cel mult 10 zile. Rezultatele sunt excelente si de lunga durata. Singurul dezavantaj este ca pacientii tratati prin TURP vor suferi de ejaculare retrograda.
Ejaculare retrograda – in timpul orgasmului, doar o cantitate mica de sperma va fi ejaculata. Cea mai mare parte va ajunge in vezica si va fi eliminata in timpul urmatoarei urinari (mictiuni).
Vaporizarea prostatei cu „Laserul Verde”
Combina toate beneficiile unei interventii de tip TURP cu un numar minim de reactii adverse si complicatii postoperatorii si rezolvarea imediata si de lunga durata a simptomelor cauzate de adenomul de prostata. Afla mai multe despre aceasta interventie.
TUIP: Incizia transuretrala a prostatei (TUIP)
Este o metoda de tratament prostata marita, rezervata pentru pacientii cu HBP de dimensiuni mici, dar cu probleme semnificative la urinare. Scopul este largirea uretrei, pentru a favoriza scurgerea urinii, prin incizii facute la nivelul colului vezical. La sfarsitul interventiei, pacientului i se monteaza o sonda urinara.
Durata internarii este de 1 – 3 zile, iar sonda urinara se suprima in 3 zile.
Rezultatele sunt similare in comparatie cu TURP-ul pentru adenoamele de prostata de dimensiuni mici, insa nu sunt de durata si nu exista fragmente ce pot fi trimise la examen histopatologic. Aproximativ 25% din pacientii tratati prin TUIP vor suferi de ejaculare retrograda.
Tratamentul transuretral cu radiofrecventa (TUNA)
Tratamentul adenomului de prostata cu radiofrecventa este o procedura care consta in introducerea unor ace in interiorul prostatei si cresterea locala a temperaturii, la valori de peste 100 grade Celsius, ce determina distrugerea tesutului prostatic.
Tehnica poate fi aplicata pentru adenomul de prostata care nu depaseste 60 de grame. La sfarsitul interventiei, pacientului i se monteaza o sonda urinara, care se suprima dupa 24 de ore. Durata de spitalizare este de o zi.
Electrovaporizarea transuretrala a prostatei (TUVP)
Este o procedura cu rezultate comparabile cu cele ale TURP-ului, insa din cauza distrugerii prin vaporizare a tesutului prostatic, nu exista fragmente ce pot fi trimise la examen histopatologic. La sfarsitul interventiei, pacientului i se monteaza o sonda urinara.
Durata de spitalizare este de 3 zile, iar sonda urinara este suprimata dupa 2-3 zile.
La fel ca TURP-ul, aceasta interventie se poate aplica si in cazul adenoamelor de prostata voluminoase. Marele avantaj al TUVP-ului este reprezentat de sangerarea minima intraoperatorie, adresandu-se astfel mai ales pacientilor care sunt sub tratament anticoagulant ce nu poate fi oprit.
Enucleerea prostatei cu laser Holmium (HoLEP)
Reprezinta una dintre cele mai noi alternative de tratament prostata marita si este de obicei rezervata pacientilor cu adenom de prostata de peste 100 de grame.
Prin acest procedeu, tesutul prostatic este disecat de jur imprejur, pana la nivelul capsulei prostatice si impins in vezica urinara, unde este apoi fragmentat si extras. La sfarsitul interventiei, pacientului i se monteaza o sonda urinara.
Durata internarii este de 2-3 zile, iar sonda urinara este suprimata in ziua externarii.
Adenomectomie deschisa
Indicatiile operatiei clasice sunt din ce in ce mai restranse odata cu aparitia noilor metode endoscopice de tratament prostata marita.
Practic singurele ipostaze in care se mai practica adenomectomia deschisa sunt : adenom de prostata de peste 200 de grame, pacient in imposibilitate de a fi asezat in pozitie ginecologica si diverticuli vezicali voluminosi cu litiaza vezicala importanta.
La sfarsitul interventiei, pacientului i se monteaza o sonda urinara si un tub de dren.
Durata internarii este de 7 – 10 zile, tubul de dren este suprimat in 3-5 zile, iar sonda urinara este suprimata dupa 2 – 4 saptamani.
Trebuie sa stii insa ca aproximativ 5% din pacienti vor avea nevoie de o a 2-a interventie in decurs de 3 ani.
Recomandări privind tratamentul adenomului de prostată/prostata mărită
Inainte de inceperea oricarui tratament este important schimbarea stilului de viata.
In primul rand este foarte importanta schimbarea obiceiurilor cotidiene, a regimului dietetic si hidric.
- reducerea consumului de alcool, cofeina, bauturi acidulate si colorantilor artificiali
- reducerea consumului de lichide pe parcursul serii
- oprirea, in limita posibilitatilor, a unor medicamente care pot agrava simptomele
- evitarea episoadelor de constipatie prin cresterea consumului de fibre si fructe
Cum putem preveni adenomul de prostată
Prevenirea adenomului de prostată implică adoptarea unui stil de viață sănătos și a unor obiceiuri care pot contribui la menținerea sănătății prostatei și la reducerea riscului de dezvoltare a acestei afecțiuni. De asemenea, se pot recomanda și anumite suplimente pe bază de plante
Iată câteva sfaturi care pot reduce probabilitatea de a dezvolta această afecțiune:
- Stilul de viață activ – Încercați să practicați exerciții fizice regulate, cum ar fi mersul pe jos, alergatul, înotul sau ciclismul, pentru menținerea sănătății prostatei. Se recomandă cel puțin 30 de minute de activitate fizică pe zi, pentru un stil de viață activ și sănătos;
- Alimentație echilibrată – Obezitatea poate crește riscul de dezvoltare a adenomului de prostată. Așadar, o dietă corespunzătoare ajută la menținerea unei greutăți sănătoase, care poate preveni apariția acestei afecțiuni. Alimentele care trebuie incluse cât mai mult în dietă sunt fructele, legumele, cerealele integrale și proteinele slabe. Se recomandă limitarea consumului de alimente procesate, grăsimi saturate și zaharuri adăugate.
Suplimentele pe bază de plante menționate ca posibile ajutoare în reducerea riscului de dezvoltare a adenomului de prostată sunt următoarele:
- Extract de beta-sitosterol, un micronutrient găsit în plante care poate contribui și la menținerea sănătății inimii;
- Pygeum africanum, un extract din coaja arborelui de cireș african care ar putea ajuta la reducerea dimensiunii prostatei;
- Semințe de in, care sunt o sursă bogată de fibre și acizi grași omega-3 și care pot avea un efect benefic asupra nivelurilor de colesterol;
- Ulei din semințe de dovleac.
Întrebări frecvente despre adenomul de prostată
Un jet urinar slab înseamnă automat că sufăr de prostată mărită?
Nu, un jet urinar slab nu înseamnă neapărat diagnosticul de adenom de prostată. Deși este un simptom al acestei afecțiuni, el poate fi asociat și cu alte condiții medicale. Astfel, este recomandat consultul unui specialist pentru evaluarea corectă a simptomelor.
Adenomul de prostată trece doar cu tratament medicamentos?
Cazurile de adenom de prostată diferă în funcție de fiecare pacient și istoricul său medical. În situația pacienților cu simptome ușoare sau moderate, tratamentul medicamentos poate fi foarte eficient pentru a controla simptomele și pentru a îmbunătăți calitatea vieții pacientului.
Cât durează incontinența urinară după operația de prostată?
Incontinența urinară după operația urinară durează în mod diferit, în funcție de pacient. Însă în general, pacienții redobândesc controlul complet asupra vezicii urinare în decurs de câteva luni după intervenție.
De ce analize am nevoie pentru prostată?
Cele mai frecvente teste și analize utilizate în diagnosticarea afecțiunilor de prostată sunt examenul de sânge PSA, tușeul rectal, urocultura, uretrocistoscopia sau ecografiile abdominale.
Cum țin sub control adenomul de prostată?
Modurile eficiente de a ține sub control adenomul de prostată sunt abordarea unui stil de viață activ, fără stres, adoptarea unei diete echilibrate, limitarea consumului de lichide seara, consultul periodic la medicul specialist și respectarea indicațiilor acestuia.
Ne poti contacta si pe