Microlitiaza Renala
I:
Am 52 de ani si la rinichiul drept am un calcul de 10 mm, cu ani in urma avea 9 mm.
Tot cu ani in urma un domn doctor de la spitalul militar mi-a spus sa nu deranjez piatra ca este bine prinsă. Sunt cuvintele dansului.
Dar sunt multi ani de atunci si nu stiu cum il chema pe dl. doctor. Dar nu aceeasta este problema mea, acest rinichi nu ma doare.
La rinichiul stâng am microlitiaza renala, acesta ma doare. In ultimul timp foarte rău.
As dori sa fac toate investigațiile.
Nu am alte probleme de sanatate stiute, uneori imi creste putin tensiunea, dar cred ca este normal avand in vedere rinichi mei.
Sunt o persoana careia nu ii este sete, beau foarte putine lichide.
Medicul stomatolog a spus ca sunt o persoana care fabrica pietre.
Multumesc,
Cu stima.
R:
De regula microlitiaza renala nu doare. Durerea apare doar daca un fragment litiazic (calcul de mici dimensiuni) a plecat din rinichi pe ureter. Migrarea acestuia spre vezica urinara poate fi dureroasa.
Ar trebui efectuata o tomografie computerizata cu substanta de contrast si un examen sumar de urina. De regula, atunci cand depistezi un calcul in calea urinara se recomanda spargerea lui pentru ca in timp de cele mai multe ori el va creste (se pare ca incet – incet acest lucru se intampla si la dvs).
Daca doriti va puteti programa la o consultatie.
Va doresc sanatate!
Dr. Gheorghe Niță
Medic primar urologie
Coordonator Departament Urologie
Spitalul Medicover – București
Ne poti contacta si pe