Rinichi Operat
I:
Ma numesc Ina si am 44 ani si problema mea e urmatoarea. In octombrie 2013 am fost operata la rinichiul drept, jumatate fiind extirpat din cauza unei tumori. Operatia am facut-o in Germania.
La doi ani de la operatie inca simt dureri, uneori arsuri foarte intense, alteori ceva tare ca un pietroi. Urologul sustine ca nu e nimic. Am facut si radiografie la coloana vertebrala si de asemeni mi s-a spus ca nu am nimic. La RMN nu apare nimic, insa medicul urolog a sugerat ca poate inca nu e rana vindecata, iar ca remedii mi se recomanda Novaminsulfon si ibuprofen, care nu prea ma mai ajuta.
Intrebarea mea este urmatoarea- este normal ca dupa 2 ani de la operatie sa mai am inca dureri?
Va multumesc!
R:
La 2 ani de la operatie cu siguranta rana este vindecata. Cel mult pot fi aderente dupa interventie (depinde si cum a fost efectuata – laparoscopic sau chirurgical clasic), sau durerile nu sunt plecate de la rinichi (pot fi dureri musculare, colon, etc).
Daca RMN-ul este normal nu ar trebui sa va faceti griji. Cel mult sa controlati daca digestiv totul este normal.
Va doresc sanatate!
Dr. Gheorghe Niță
Medic primar urologie
Coordonator Departament Urologie
Spitalul Medicover – București
Comentarii – Rinichi Operat
I: Operat de piatra la rinichi
Acuma 6 luni m-am operat de piatra la rinichi. Operatia sa prins nu ma mai doare, dar ma ingras si in partea dreapta langa operatie s-a umflat un pic si mie cam frica.
Puteti va rog sa imi spuneti e ceva rau sau ca nu am tinut regim in totalitate de s-a umflat?
Va rog daca stie cineva ceva ziceti-mi si mie.
R:
Inteleg ca a fost vorba de o interventie clasica (astazi peste 90% din cazuri pot fi rezolvate fara incizie, prin tehnici minim invazive).
Este posibil sa fie vorba de o eventratie – musculatura lombara care a fost incizata nu s-a cicatrizat corespunzator. In principiu aceasta se poate rezolva doar cu o alta interventie care consta in pozitionarea unei plase la acest nivel.
De cele mai multe ori aceasta interventie o efectueaza colegii de la chirurgie. Acestea sunt insa doar presupuneri.
Ar trebui vazut exact despre ce este vorba in cadrul unui consult.
O zi buna!
GNita
I: Hidronefroza gr.3-4
Am 39 de ani, sunt din judetul bacau…am fost operata la varsta de 6 ani, calculi renali pe partea dreapta…de-a lungul anilor am mai avut dureri si am facut infectii urinare, in urma unei urografii in anul 2010, a rezultat un sindrom de jonctiune…mi s-aspus atunci ca trebuie operat rinichiul…
Nu am dat crezare insa anul acesta am facut infectie urinara si dureri in partea dreapta. Recomandat de medicul urolog, acum 1 luna am facut o scintigrafie renala dinamica, de unde a reiesit hidronefroza gr3-4, nefropatie cronica, posibil obstructie si functia renala a rinichiului dr de 21%, rinichiul stg 78%.
As vrea sa stiu daca se mai poate salva rinichiul sau trebuie extirpat si la ce pret ajunge o astfel de interventie…multumesc!
R:
Stenoza de jonctiune pielo-ureterala reprezinta o ingustare a lumenului ureteral (canalul care conduce urina de la rinichi la vezica urianara) la implantarea lui la nivelul bazinetului.
Aceasta afectiune poate fi din nastere sau poate apare dupa o interventie. In aceasta situatie evacuarea urinii de la nivelul rinichiului nu se efectueaza corespunzator si rinichiul sufera in timp. Apare astfel dilatatia rinichiului (hidronefroza) si ulterior alterarea functiei renale.
In aceasta situatie sunteti si dvs. Functia renala de 21% este la limita pentru o indicatie de operatie conservatoare – daca functia este sub 20% nu are rost sa efectuezi aceasta interventie, recomandandu-se mai degraba nefrectomia. Tinand cont insa de varsta dvs as recomanda ca prima intentie o interventie de pastrare a rinichiului.
Aceasta se poate efectua laparoscopic (fara taietura) necesitand cca 3 zile de spitalizare.
Exista si posibilitatea inciziei endoscopice (prin interiorul ureterului) a stenozei, interventie care necesita doar o zi de spitalizare. Dupa cum vedeti in principiu vorbim de posibilitatea rezolvarii problemei dvs fara incizie.
Alegerea procedeului optim pt dvs necesita o tomografie computerizata cu substanta de contrast (eventual cu reconstructie 3D). Se poate astfel aprecia anatomia locala si care este cea mai buna alternativa (tanand cont de faptul ca ati fost operata in antecedente).
Primul pas este reprezentat de o programare la consultatie. Va puteti programa in cadrul clinicii Ponderas – unde si efectuez aceste interventii (tel: 0732 301408).
Daca aveti nevoie de alte informatii ma puteti contacta.
O zi buna!
GNita
Ne poti contacta si pe